Număr: 13435/23.07.2024
A N U N T
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRNAVENI, JUDEȚUL MUREŞ
în baza HG nr. 1336/2022 și art. VII alin. (1) și alin. (2), lit.a) din OUG nr. 115/2023, organizează concurs pentru ocuparea unui post unic vacant, personal contractual
- un post – magaziner la Cantina de Ajutor Social din cadrul Direcției de Asistență Socială, post contractual de execuție, perioadă nedeterminată, durată normală a timpului de lucru de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână;
DOSARUL DE CONCURS:
Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr.1;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
i) curriculum vitae, model comun european.
Modelul orientativ al adeverinţei menţionate la lit. e) este prevăzut în anexa nr. 2.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit. b) – e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alineatul anterior se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea “conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice.
Dosarele de concurs se depun la Serviciul Organizare Salarizare Resurse Umane, cam.30 cu sediul în Municipiul Târnăveni, județul Mureș, Piața Primăriei nr. 7 sau pot fi transmise de candidaţi prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid sau poşta electronică la adresa office@primariatarnaveni.ro .
Nerespectarea prevederilor termenului/condițiilor de depunere a dosarelor mai sus enunțate conduce la respingerea candidatului.
În situaţia în care candidaţii transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid sau poşta electronică candidaţii primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia şi au obligaţia de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs din cadrul la Serviciul Organizare Salarizare Resurse Umane cu documentele prevăzute la alin. (1) lit. b) – e) în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării probei practice sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de angajare.
Transmiterea documentelor prin poşta electronică se realizează în format .pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.
Nerespectarea prevederilor alineatului anterior conduce la respingerea candidatului.
Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut pentru depunerea dosarelor, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.
I. CONDITII DE PARTICIPARE LA CONCURS:
1. Condiții generale (prevăzute de art.15 din Hotărârea Guvernului nr.1336/2022):
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte următoarele condiții generale:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare*);
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii.
2. Condiţii specifice prevăzute în fișa postului pentru ocuparea postului de magaziner:
– studii medii cu diplomă de bacalaureat
– minimum 1 an vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului.
3. Cerințe specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare
II. CONCURSUL SE VA DESFĂŞURA CONFORM CALENDARULUI:
– Dosarele de înscriere se vor depune în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, respectiv în perioada 26.07.2024 – 08.08.2024, ora 15,00.
– Proba scrisă: în data de 21.08.2024 orele 10,00 la sediul instituţiei din Municipiul Târnăveni, județul Mureș, Piața Primăriei nr. 7.
– Interviul: în data 26.08.2024 ora 10,00 la sediul instituţiei din Municipiul Târnăveni, județul Mureș, Piața Primăriei nr. 7.
– În termen de două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor, comisia de concurs are obligația de a selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condițiilor de participare.
– Rezultatele selecției dosarelor de concurs se afișează cu mențiunea „admis” sau „respins”, în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de selectie a dosarelor.
– Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se realizează prin afișare la sediul Primăriei municipiului Târnăveni și pe pagina de internet a instituției, în termen de o zi lucrătoare de la data finalizării probei.
– După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă şi interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie la Serviciul Organizare Salarizare Resurse Umane, în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi al interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
– În situaţia contestaţiilor formulate faţă de rezultatul selecţiei dosarelor, comisia de soluţionare a contestaţiilor verifică îndeplinirea de către candidatul contestatar a condiţiilor pentru participare la concurs în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.
– În situaţia contestaţiilor formulate faţă de rezultatul probei scrise și al interviului, comisia de soluţionare a contestaţiilor analizează lucrarea sau consemnarea răspunsurilor la interviu doar pentru candidatul contestatar în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor. Comunicarea rezultatelor la contestaţiile depuse se realizează prin afişare la sediul Primăriei municipiului Târnăveni și pe pagina de internet a instituției, la secţiunea special creată în acest scop, imediat după soluţionarea contestaţiilor.
– Rezultatele finale se afişează la sediul Primăriei municipiului Târnăveni şi pe pagina de internet a acesteia, la secţiunea special creată în acest scop, în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatelor soluţionării contestaţiilor pentru ultima probă, prin specificarea menţiunii “admis” sau “respins”.
– Afişarea rezultatelor obţinute de candidaţi la probele concursului, precum şi afişarea rezultatelor soluţionării contestaţiilor şi a rezultatelor finale ale concursului se realizează folosindu-se codul numeric pentru identificare atribuit fiecărui candidat.
– Candidatul nemulţumit de modul de soluţionare a contestaţiei se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.
III. Bibliografia și tematica sunt anexate prezentului anunț.
Relații suplimentare, tematica și bibliografia se pot obține la Serviciul Organizare Salarizare Resurse Umane, tel. 0265-443400 int. 39.
PRIMAR,
Nicolae-Sorin Megheşan
BIBLIOGRAFIA DE CONCURS PROPUSĂ PENTRU OCUPAREA POSTULUI VACANT DE MAGAZINER
- Bibliografie
- OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ
- LEGEA nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă
- Legea 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor agentilor economici, autoritatilor si institutiilor publice,
- Notiuni Fundamentale de Igiena – dr.Nicolae Poll si dr. Adriana Serban
Tematică
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Partea a VI a, TITLUL III, Personalul contractual din autoritatile si institutiile publice;
Partea a VIII a,TITLUL I, art. 580- art. 585
- Legea nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările şi completările ulterioare : CAPITOLUL: IV, V si VI
- Legea 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor agentilor economici, autoritatilor si institutiilor publice, actualizata.
- Notiuni Fundamentale de Igiena – dr.Nicolae Poll si dr. Adriana Serban
cap. 2.1.5. Termene de valabilitate, 2.1.6.Falsificarea alimentelor, 2.2.2.Alterarea alimentelor, 2.2.3.Contaminarea alimentelor, Depozitarea alimentelor pag.49 – pag.56.
PRIMAR,
Nicolae-Sorin Megheşan