Primăria Municipiului Târnăveni, prin Direcţia de Asistenţă Socială, demarează campania de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie, conform Legii nr.226/2021 privind măsurile de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
Ce tipuri de ajutoare sunt disponibile
Potrivit actului normativ mai sus menţionat, familiile şi persoanele singure ale căror venituri sunt de până la 1.386 lei/membru de familie în cazul familiei sau 2.053 lei în cazul persoanei singure pot beneficia (inclusiv cumulat) de următoarele tipuri de ajutoare:
- ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi şi/sau petrolieri;
- suplimentul pentru energie.
Ajutorul de încălzire pentru utilizatorii de energie termică furnizată în sistem centralizat se acordă în baza venitului mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, procentual, prin raportare la o valoare de referinţă calculată lunar, în limita consumului mediu stabilit pe tipuri de apartament şi zonă de temperatură şi în funcţie de preţul local al energiei termice facturate populaţiei.
Ajutorul de încălzire a locuinței pentru utilizatorii de energie electrică, gaze naturale sau lemne şi combustibili petrolieri se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, procentual, prin raportare la o valoare de referinţă care nu poate fi mai mică de 250 lei/lună (pentru gaze naturale), 500 lei/lună (pentru energie electrică) şi 320 lei/lună (pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri, după cum urmează:
Plafon de venituri/membru familie
(lei) |
Procent | în factură | la titular | |
energie electrică
(lei) |
gaze naturale
(lei) |
lemne
(lei) |
||
<200 | 100% | 500 | 250 | 320 |
200,1 – 320 | 90% | 450 | 225 | 288 |
320,1 – 440 | 80% | 400 | 200 | 256 |
440,1 – 560 | 70% | 350 | 175 | 224 |
560,1 – 680 | 60% | 300 | 150 | 192 |
680,1 – 920 | 50% | 250 | 125 | 160 |
920,1 – 1040 | 40% | 200 | 100 | 128 |
1040,1 – 1160 | 30% | 150 | 75 | 96 |
1160,1 – 1280 | 20% | 100 | 50 | 64 |
1280,1 – 1386 | 10% | 50 | 25 | 32 |
1280,1 – 2053
(în cazul persoanei singure) |
10% | 50 | 25 | 32 |
Suplimentul pentru energie se acordă lunar tuturor beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinţei, dar şi familiilor şi persoanelor singure, care nu au stabilit acest drept şi ale căror venituri sunt de până la 1.386 lei/membru de familie (în cazul familiei), sau până la 2.053 lei (în cazul persoanei singure). Suplimentul pentru energie se acordă cumulat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizată, după cum urmează:
Suplimentul pentru energie (se acordă pe tot parcursul anului) | energie termică
(lei/lună) |
energie electrică
(lei/lună) |
gaze naturale
(lei/lună) |
lemne
(lei/lună) |
10 | 30 | 10 | 20 | |
în factură | la titular |
În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.
Cine poate beneficia de aceste forme de sprijin
Pot solicita ajutorul pentru încălzirea locuinţei doar persoanele singure sau familiile care:
– locuiesc efectiv la adresa pentru care solicită acest ajutor, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei;
– realizează venituri de până la 1.386 lei/membru de familie în cazul familiei, sau până la 2.053 lei în cazul persoanei singure;
– nu deţin unul dintre bunurile prevăzute în ”Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei” (Clădiri, alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, precum şi terenuri situate în intravilan cu suprafaţa de peste 1.200 mp în zona urbană şi 2.500 mp în zona rurală, în afara terenurilor de împrejmuire a locuinţei şi a curţii aferente, mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani, cu drept de circulaţie pe drumurile publice, unul sau mai multe conturi/depozite bancare, a căror sumă totală este mai mare de 3 ori faţă de valoarea câştigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat.), prevăzute în Anexa nr.4 din HG nr.1156/2022 – NORME METODOLOGICE din 16 septembrie 2022 de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune;
– au calitatea de titulari de ajutor, calitate se se regăseşte în următoarele situaţii:
– proprietar al locuinţei;
– succesorul de drept al proprietarului locuinţei;
– persoană care a înstrăinat locuinţa în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauze de întreţinere sau cu drept de habitaţie;
– titular de contract de închiriere, comodat, concesiune;
– alt membru de familie major şi împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere;
– reprezentant legal al persoanei singure care nu are capacitate de exerciţiu (persoane puse sub interdicţie, etc).
La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de șomaj, indemnizații, alocații și ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligații legale de întreținere și alte creanțe legale, cu excepția: alocației de stat pentru copii ; bugetului personal complementar lunar și a prestațiilor sociale; burselor școlare ; stimulentului educațional; sprijinului ce se acordă elevilor în cadrul diverselor programe; veniturilor obținute din activitățile cu caracter ocazional desfășurate de zilieri; sumelor ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar pentru situații excepționale ; sumelor primite de persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social pentru participarea la programe de formare profesională.
Bunuri deținute care conduc la neacordarea ajutorului si a suplimentului pentru energie
Bunuri imobile
- Clădiri, alte spații locative în afara locuinței de domiciliu, precum și terenuri situate în intravilan cu suprafața de peste 1.200 mp în zona urbană și 2.500 mp în zona rurală, în afara terenurilor de împrejmuire a locuinței și a curții aferente.
În situația în care unul sau mai multe bunuri aflate în proprietatea persoanei singure/familiei beneficiare de ajutor de încălzire este dat în închiriere/arendă/concesiune, acest bun va fi luat în calcul pentru persoana/familia care îl are în închiriere/arendă/concesiune, iar pentru proprietarul de drept se va lua în calcul valoarea obținută în urma cedării dreptului de folosință a bunului.
Persoana sau familia care deține pe lângă locuința de domiciliu o cotă-parte dintr-o altă clădire/spațiu locativ/imobil poate beneficia de ajutor de încălzire/supliment pentru energie indiferent de mărimea cotei, dacă prin această posesiune nu poate valorifica bunul respectiv.
Bunuri mobile (aflate în stare de funcționare)
- Mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani, cu drept de circulație pe drumurile publice;
- Autovehicul cu drept de circulație pe drumurile publice cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor utilizate și/sau adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități;
- Șalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcațiuni, cu excepția celor necesare pentru transport în cazul persoanelor care locuiesc în aria Rezervației Biosferei „Delta Dunării”.
Depozite bancare
Cel puțin unul dintre membrii familiei deține, în calitate de titular, unul sau mai multe conturi/depozite bancare, a căror sumă totală este mai mare de 3 ori față de valoarea câștigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat.
Deținerea unuia dintre bunurile menționate conduce la excluderea acordării ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie.
Procedura de solicitare a ajutoarelor
Formularele pentru ajutorul de încălzire cu gaze naturale, energie electrică şi combustibili solizi sau petrolieri, vor fi puse la dispoziţia solicitanţilor de către Primăria Municipiului Târnăveni, prin Direcţia de Asistenţă Socială (str. Piața Primăriei, nr.7, cam.32), sau pot fi descărcate de pe site-ul Municipiului Tarnaveni :
https://primariatarnaveni.ro/docs/ANUNTURI/2024/cerere-declaratie pe proprie raspundere.pdf
Depunerea formularului de Cerere-Declaraţie privind ajutorul pentru încălzire se face o singură dată pentru perioada sezonului rece (noiembrie 2024 – martie 2025), iar suplimentul se poate solicita fie împreună cu ajutorul pentru încălzire, fie separat, pe parcursul anului. Un titular are dreptul legal la un singur ajutor de încălzire, în funcţie de tipul de încălzire a locuinţei (energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri) şi la suplimentul de energie acordat cumulat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate în locuinţă.
Cererea și documentele necesare se depun individual sau prin asociaţiile de proprietari, la Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Târnăveni. Solicitarea acestor ajutoare se poate face pe tot parcursul sezonului rece, iar acordarea drepturilor cuvenite se face începând cu luna depunerii cererii, cu condiţia ca această să fie înregistrată până pe data de 20 ale lunii, pentru luna în curs.
Cererea şi declaraţia pe proprie răspundere vor fi însoţite la depunere de următoarele acte:
– actele de identitate în original– pentru verificare- ale tuturor membrilor de familie cu vârsta peste 14 ani;
– certificatul de naștere în original -pentru verificare- ale tuturor membrilor de familie, care nu au împlinit vârsta de 14 ani;
– copia certificatului de deces al soțului/soției (a persoanei menționată pe factură);
– se atașează ultima factură de gaze naturale sau/și energie electrică (pentru care persoanele solicită ajutor de încălzire cu gaze sau energie electrică, sau care solicită suplimentul pentru energie);
– copie după Hotărârea Judecătorească privind încredințarea copilului spre creștere și educare, sau, după caz, Hotărârea Comisiei pentru protecția copilului privind plasamentul copilului;
– copie după documente care atestă calitatea de titular de ajutor de încălzire (act de proprietate, contract de închiriere, împuternicire legală etc.);
– copii după certificatele de înmatriculare ale autoturismelor deţinute (unde este cazul);
–dovada veniturilor de pensii este reprezentată de ultimul cupon de pensie emis înainte de recalcularea acestora, respectiv cel din luna august 2024;
– adeverințe de venit eliberate de angajator, pentru veniturile din salariu, veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii (inclusiv tichete de masă, vouchere de vacanță sau alte bonusuri, după caz); pentru persoanele care nu au venituri sau cuantumul acestora nu poate fi dovedit în alt mod, se va depune declaraţie notarială dată în acest sens;
-cupon indemnizație handicap (inclusiv certificatul de încadrare în grad de handicap), indemnizație șomaj, etc. ;
– adeverinţă eliberată de asociaţia de proprietari/locatari privind numărul şi numele persoanelor care locuiesc efectiv la adresa pentru care se solicită ajutor pentru încălzire;
– adeverință eliberată de Serviciul Taxe și Impozite-Direcția Economică;
– adeverință eliberată de Compartiment Registru Agricol;
– adeverința din partea Administrației Finanțelor Publice Târnăveni privind patrimoniul şi veniturile persoanelor cu vârsta peste 18 ani; adeverința se poate obține în urma unei cereri scrise de către solicitant și a prezentării actului de identitate în original, în baza căreia se va accesa serviciul PatrimVen al ANAF de către funcționarii Compartimentului Evidență și Beneficii de Asistență Socială pentru generarea adeverinței;
– alte acte doveditoare, după caz, privind veniturile realizate de membrii familiei/persoanei singure.
Pentru ajutorul de încălzire (pe perioada sezonului rece) – se bifează un singur sistem de încălzire!!!
Verificare și monitorizare!
Direcția de Asistență Socială va efectua anchete sociale la domiciliul beneficiarilor pentru care a fost solicitat ajutorul pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, în vederea verificării datelor înscrise în Cerere-Declarație pe propria răspundere de către titular, a veniturilor realizate și a numărului de membrii.
În situația în care familia sau persoana singură care beneficiază de ajutor pentru încălzire ori supliment pentru energie refuză să furnizeze informațiile și documentele necesare pentru întocmirea anchetei sociale prevăzute la art. 14 alin. (5) și (7) din Legea nr.226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, aceste măsuri de sprijin nu se mai acordă.
De asemenea, în cazul în care, în urma anchetelor sociale efectuate în condițiile prevăzute la art. 14 alin. (6) din lege, se constată că la completarea cererii și declarației pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile acesteia, familia sau persoana singură care beneficiază de ajutor pentru încălzire sau supliment pentru energie nu a declarat corect numărul membrilor de familie, veniturile ori bunurile deținute, dreptul la ajutorul pentru încălzire și/sau la suplimentul pentru energie încetează începând cu luna următoare, iar sumele plătite necuvenit cu acest titlu se recuperează în condițiile legii.
*Informaţii suplimentare se pot obţine de la Compartimentul Evidență și Beneficii de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Târnăveni, cu sediul în strada Piața Primăriei, nr.7, cam.32 sau la telefon 0265.445.400. .
PRIMAR,
MEGHEȘAN NICOLAE SORIN
ÎNTOCMIT
DIRECTOR EXECUTIV,
MUTH HORAȚIU ROMULUS