Sâmbătă, 26 mai, de la ora 17, la Sinagoga Târnăveni, va avea loc concertul extraordinar organizat în cadrul Festivalului Internațional „A Tribute to György Ligeti in his Native Transylvania” – “Un omagiu lui György Ligeti în Transilvania natală”.
Organizatorii evenimentului sunt Asociația “Transylvania Art and Science”, Academia de Muzică “Gh. Dima” Cluj-Napoca și Primăria municipiului Târnăveni.
Obiectivul Festivalului Internaţional ”A Tribute to György Ligeti in his Native Transylvania”, organizat la Cluj Napoca și Târnăveni, este acela de a-l restitui pe artist publicului în toată complexitatea sa.
Concertul de la Târnăveni, organizat în Sinagoga orașului, aflată în imediata proximitate a casei în care s-a născut Ligeti, se desfășoară sub egida “Composer in Residence: Autoportret Diana Rotaru”.
György Ligeti este poate cea mai marcantă personalitate artistică a secolului XX născută de pe teritoriul Transilvaniei. De aceea, suntem onorați să fim gazdele unei părți a Festivalului Internațional care îi poartă numele, moment de excepție la care vă invităm cu drag.
Primarul municipiului Târnăveni,
Sorin Megheșan